Care sunt simptomele COVID-19? Câte cazuri sunt asimptomatice?12 min read

De Ionuț Preda 22.03.2020

COVID-19 a creat multă confuzie pentru autorități, dar și pentru populație. Boala se manifestă în moduri destul de diferite, iar simptomele cele mai răspândite sunt asemănătoare cu ale gripei și răcelii, ceea ce îngreunează identificarea cazurilor.

Președintele Colegiul Medicilor din Australia, John Wilson, a descris într-un interviu pentru The GuardianCoronavirus: what happens to people’s lungs when they get Covid-19?”. theguardian.com patru tipologii mai largi de îmbolnăvire cu COVID-19: persoane care nu prezintă simptome, persoane cu infecții ușoare ale căilor respiratorii superioare, care au simptome ușoare de febră și tuse, persoane cu simptome de gripă puternicăManifestări care ar duce la intrarea în concediu medical și persoane cu simptome de boli respiratorii grave, cel mai des, de pneumonie.

Deocamdată, specialiștii nu au ajuns la o înțelegere completă a bolii, iar studii care relevă aspecte noi despre COVID-19 apar zilnic. Deoarece metodele globale de testare variază destul de mult și există zone în care răspândirea necontrolată a bolii face imposibilă identificarea numărului real de cazuri, evaluările statistice pot avea anumite discrepanțe față de realitate.

Care sunt cele mai comune simptome?

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) anunțăPe site-ul oficial al organizației: who.int. că cele mai comune simptome de COVID-19 sunt febra, starea de oboseală și tusea seacă. Unii pacienți pot avea și dureri în anumite zone ale corpului (musculare sau ale încheieturilor, de cap, abdominale), nas înfundat, dureri în gât, dificultăți de respirație sau diaree. La începutul bolii, simptomele sunt ușoare și se dezvoltă gradual. În cazuri severe, pot apărea simptome de pneumonie (dificultăți de respirație, tuse cu dureri în piept, frisoane).

Din punct de vedere statistic, o recenzie„COVID-19—New Insights on a Rapidly Changing Epidemic”. jamanetwork.com a studiilor clinice pe cazurile de COVID-19 din provincia chineză Wuhan, a arătat că febra a fost prezentă în aproape toate cazurile (83-98% dintre pacienți, în funcție de metodologie), urmată de tusea seacă (76-82%) și starea de oboseală (11-44%). 

La o primă vedere, majoritatea simptomelor te trimit la răceală sau gripă, ceea ce face auto-diagnosticarea foarte greu de realizat. Studiile efectuate de la începutul pandemiei au găsit, însă, și particularități.

De exemplu, un studiu„Clinical characteristics of COVID-19 patients with digestive symptoms in Hubei, China: a descriptive, cross-sectional, multicenter study”. journals.lww.com  făcut de specialiștii chinezi arată că aproape jumătate dintre cazurile analizate de COVID-19 în provincia Hubei au avut simptome digestive. Cel mai des era vorba de pierderea apetitului pentru mâncare, apoi diaree și cazuri sporadice de vomă și dureri abdominale. Aceste simptome au crescut în intensitate odată cu progresul bolii. E bine de știut și că o mică parte (cam 7%) din pacienții care intră în această categorie s-au internat doar cu probleme digestive, fără să prezinte simptome respiratorii.

În cât timp apar simptomele?

O altă dificultate în suprimarea răspândirii epidemice este faptul că simptomele pot apărea într-un interval de aproximativ două săptămâni de la expunerea la SARS-CoV-2.

Un studiu americano-german„The Incubation Period of Coronavirus Disease 2019 (COVID-19) From Publicly Reported Confirmed Cases: Estimation and Application”. annals.org a ajuns la concluzia că, la persoanele care ajung să manifeste simptome, boala are o perioadă de incubațieTimpul de la expunerea la virus până la apariția primelor simptome. medie de 5 zile. Doar 2,5% din cazuri prezintă simptome în primele 3 zile, iar în 97,5% din cazuri ele vor apărea într-un interval de 12 zile. Autorii studiului mai arată că febra a apărut, în medie, la 6 zile de la infectare, iar în 97,5% din cazuri a fost identificată în 13 zile de la expunere.

Estimările specialiștilor arată că, în 1% din cazurile cu simptome, ele pot apărea după perioada de 14 zile.

Infografic comparativ COVID-19 vs gripă

Care sunt riscurile de agravare a bolii?

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) susține„Daily risk assessment on COVID-19, 13 March 2020”. ecdc.europa.eu că 80% din cazuri se recuperează fără tratament specializat, 14% se transformă într-o formă mai severă, iar 6% devin cazuri critice. Cazurile grave și cele care rezultă în decese sunt mult mai prevalente la bătrâni și cei care au alte afecțiuni medicale.

Cu toate acestea, populația tânără nu este total ferită. Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) a anunțat că 20% din pacienții care au necesitat spitalizare în Statele Unite, precum și 12% din cei internați la terapie intensivă, sunt din categoria de vârstă 20-44 ani.„Severe Outcomes Among Patients with Coronavirus Disease 2019 (COVID-19)”. cdc.gov Și la tineri, riscurile de a dezvolta condiții mai grave cresc pentru cei care au alte afecțiuni medicale sau sistem imunitar slăbit.

Câte cazuri asimptomatice există?

O parte din persoanele expuse la virusul SARS-CoV-2 până în prezent au fost infectate fără a prezenta simptome. Proporția lor este greu de stabilit, având în vedere că acestea sunt mai greu de identificat și încă nu se știe cu exactitate dacă și în ce fel pot transmite infecția mai departe.

Există, însă, un exemplu în acest sens. Într-o analiză„Estimating the asymptomatic proportion of coronavirus disease 2019 (COVID-19) cases on board the Diamond Princess cruise ship, Yokohama, Japan, 2020E”. eurosurveillance.org a cazurilor descoperite în februarie pe nava de croazieră Diamond Princess – una din rarele situații în care un grup mare de persoane expus la virus a fost testat în totalitate – autorii susțin că, deși numărul cazurilor asimptomatice a fost raportat ca fiind jumătate din totalul cazurilor confirmate pe navă, rata reală a acestora ar fi fost de 17,9%.Toate cazurile identificate pe navă au fost transportate la centre de boli infecțioase din Japonia, imediat după detectare. Deoarece nu există detalii specifice despre evoluția lor ulterioară, se presupune că unele din cele considerate asimptomatice au fost detectate la persoane în care virusul se afla în perioada de incubare, înainte de apariția primelor simptome.

Ce ar trebui să faci dacă ai simptome?

La momentul actual, în România sunt impuse carantina și izolarea pentru persoanele care s-au întors din zone cu focar sau care au intrat în contact cu un caz suspect sau confirmat de COVID-19.

Dacă nu faci parte din aceste categorii, nu ar trebui să te sperii la apariția unor simptome ușoare – ar putea fi o simplă răceală sau un caz de gripă sezonieră. Pentru siguranță, mai ales dacă suferi și de alte afecțiuni, contactează medicul de familie sau distribuitorul de servicii medicale privat pentru o consultație prin telefon.

Cu toate acestea, chiar și dacă ți se indică în urma consultației că nu ai nevoie de îngrijiri medicale, fii precaut. Evită cât de mult poți ieșirile. Dacă acest lucru nu este posibil, utilizează o mască, păstrează distanța socială față de alte persoane când părăsești locuința și spală-te des pe mâini cu apă și săpun, pentru a-i proteja pe cei din jur.

 



Text de

Ionuț Preda

Redactor cu câțiva ani de experiență în presa centrală. Este curios despre aplicarea tehnologiilor SF în lumea reală și evoluția ideilor de-a lungul istoriei.


Infografic de

Alec Pop

Art Director/Designer de ziare și reviste care și-a dorit să ajungă inginer de aviație, pasionat de știință, tehnologie și bucătar amator în timpul liber.

SOCIETATE|CORONAVIRUS

E imunitatea colectivă o soluție?

De Valentina Nicolae 25/03/2020
Câte ceva despre imunitatea colectivă și cum poate aceasta influența pandemia de COVID-19.
SĂNĂTATE|CORONAVIRUS

Evoluția COVID-19 în România

De Mindcraft Stories 25/03/2020
Iată cum au crescut numărul de cazuri de infecție cu coronavirus, decesele și însănătoșirile, în câteva grafice simple
SĂNĂTATE|CORONAVIRUS

De ce durează atât vaccinul pentru COVID-19?

De Mihai Ghiduc 24/03/2020
Specialiștii spun că ar fi o minune să avem un vaccin mai devreme de un an. De ce ne va lua oare atât, chiar și când sunt puse resurse imense în joc?
SĂNĂTATE|CORONAVIRUS

(Aproape) totul despre coronavirus

De Mindcraft Stories 22/03/2020
Adunăm aici informații esențiale despre virusul ce-a pus lumea pe hold.