Astronautul german Alexander Gerst își face „selfie-ul regulamentar” de pe orbita Pământului, în expediția sa din 2014 către Stația Spațială Internațională. © ESA

SELFIE LA SELFIE. Istoria și efectele unui tip de fotografie devenit fenomen21 min read

De Mindcraft Stories 03.07.2019

Aproape în toate prezentările astronauților, ori în interviurile noastre cu ei, apar spectaculoasele „space selfies”, care încântă atât audiența, cât și pe ei, chiar și la mulți ani de la acel moment. La fel ca selfie-urile „pământene”, ele sunt o modalitate artistică de a striga „uită-te la mine”, „uită-te unde am ajuns”, „privește ce văd eu”.
Pentru a înțelege mai bine acest fenomen, deseori blamat drept o modă stupidă, deși are rădăcini adânci în psihologia și cultura noastră, pornim astăzi o mini-serie de articole dedicate selfie-urilor, semnată de
 Julia Nagy, jurnalistă pasionată de tech, artă și inovație.

Cu 15 ani înainte de dezbateriile și ironiile încinse de camerele de selfie, ascunse în ecrane – întâi în decupajul numit plastic „breton” (notch) și apoi în „picătura de apă” (water drop) – un telefon, uitat acum de istorie, crea premisele pentru ceea ce avea să devină, dincolo de evoluția technologică, un fenomen social: selfie-ul.

Prima cameră de selfie nici măcar nu a fost gândită pentru acest scop, dar a „plantat” răsadul pentru mania camerelor secundare – care, la mai bine de un deceniu și jumătate, par că vor ajunge în curând să concureze la performanțe aparatele foto profesionale.

Camera frontală nici măcar nu a fost gândită pentru selfie

În 2003, la Mobile World Congress de la Barcelona era prezentat telefonul Sony Ericsson Z1010, ce urma să ajungă pe piață în anul următor – fiind primul model 3G al companiei, cu o cameră frontală VGA gândită pentru apeluri video.

Producătorii sperau să ofere o alternativă la video-call-urile de pe Skype făcute pe computer. „Sony Ericsson Z1010 este mai mult decât un telefon care permite apeluri video. Este un pachet multimedia în buzunarul tău”- nota un review în 2004. În ciuda tehnologiei inovatoare, telefonul cu clapetă a fost uitat rapid, din cauza unor întârzieri în producție și a abonamentelor 3G scumpe la aceea vreme.

Fast forward 6 ani și ajungem în 2010, când Steve Jobs prezenta iPhone 4 – primul model de telefon al gigantului american care avea cameră frontală. Nici aceasta nu era, însă, gândită pentru selfie-uri. De pe scenă, Steve Jobs a făcut primul apel FaceTime către „Jony” Ive, Chief Design Officer la Apple la acel moment (la minutul 35, în clipul de mai jos)

Un apel cu repetiție, în care imaginea s-a blocat – arătând pentru un moment un alt viitor pentru camera frontală: selfie-urile. „Am crescut cu The Jetsons și cu Star Trek și am visat la asta, la video-call. Acum e realitate”, spunea atunci Steve Jobs, iar camera creată pentru video call avea să contureze o realitate transformată în fenomen – cea a autoportretelor pe telefonul mobil.

Selfie-urile au devenit în scurt timp atât de prezente în viața și în vocabularul nostru, încât Oxford Dictionaries a desemnat, în 2013, “selfie” drept cuvântul anului. Un cuvânt născut de altfel… după o beție. Nu de cuvinte, ci clasică, cu alcool. În 2002, istoria netului consemna prima folosire a acestui cuvânt pe un forum din Australia. După o noapte de pomină la o zi de naștere a unui prieten care împlinise 21 de ani, australianul Nathan Hope a publicat pe internet o poză cu buza sa accidentată explicând în comentariu că a fost beat și a căzut. Acesta a mai scris: „Scuzați focus-ul, voiam să fac un selfie.”

Din 2002 și până în prezent, conceptul și tehnica de selfie au evoluat odată cu explozia camerelor de pe telefoanele devenite smart. Vom explora într-o serie de interviuri impactul fenomenului „selfie” asupra personalității individuale, în particular, și asupra societății, în general. Cum a influențat selfie-ul arta și societatea civilă, dar și cum este „generația selfie” – vor fi întrebări la care vor da răspunsuri specialiști, și nu numai.

De ce iubim selfie-urile. Explicațiile unui psiholog

Începem seria ”SELFIE LA SELFIE” cu o introspecție în psihologia selfie-ului. Pentru asta, am stat de vorbă cu psihologul Ioana Chirilov.

Foto © Ioana Chirilov

De ce ne plac, psihologic vorbind, selfie-urile?

Ioana Chirilov: Dacă pornim de la definiția selfie, ca o fotografie autoportret, realizată digital, ne putem gândi că ne facem poze pentru că ne place rezultatul – poza. Cu alte cuvinte, ne place de noi, ne place cum arătăm. Psihologic vorbind, este, în opinia mea, mai important, de dragul analizei, să cunoaștem scopul pentru care o persoană își face selfie. Să ne uităm la ce anume obține persoana respectivă.

Pornind de la principalul scop (empiric, statistic vorbind), anume acela de a-l posta apoi pe o rețea de socializare, selfie-ul pare să fie o modalitate de satisfacere a principalelor nevoi psihologice: de apartenență sau de conectare, de putere sau de a fi capabil, de a conta, de a fi încurajat/de a avea curaj. Astfel, prin postarea selfie-ului, unii își satisfac nevoia de a arăta că se descurcă singuri, în diverse contexte de viață, își satisfac nevoia de încurajare prin atragerea a cât mai multor admiratori, care apreciează printr-un like postarea, își satisfac nevoia de apartenență prin atragerea atenției asupra lor, în comunitatea respectivei rețele de socializare, un fel de a spune „Hei, sunt aici, mai exist, nu mă uita! Spune ceva!” E o modalitate de a spune „uite unde sunt, uite ce fac!”

Se poate interpreta, psihologic, nevoia de selfie, doar prin prisma analizării scopului. Doar răspunzând la întrebarea: „Pentru ce își face persoana respectivă selfie? Ce obține din asta?” Nu poate exista o singură explicație referitor la persoana care își face selfie. Cel puțin eu, ca psiholog, nu voi pune o etichetă și atât.

Dacă ne plac autoportetele, de ce nu ne sunt de ajuns oglinzile?

Aș avea impulsul să răspund că oglinda e depășită, tehnologic. Totuși, mai există pe piață, și sunt de toate felurile și mărimile. Nu știu dacă ați observat, dar majoritatea oglinzilor deformează realitatea percepută. Pe lângă asta, relația cu oglinda este în intimitate: pe holul casei, în baie, în dormitor. Ce-i drept, o putem avea și în poșetă, dar, cultural, am fost educați să o folosim în intimitate, nu în public. Oglinda de poșetă se folosește, de regulă, discret, conform codului bunelor maniere. Odată cu evoluția tehnologică, am primit un gadget care ne permite să ne fotografiem și să ne vedem în diverse ipostaze, fără să ne penalizeze etic (deocamdată)… Tehnologia ne-a dat posibilitatea de a ne vedea „ca și cum ne vedem prin ochii altcuiva, ca și cum ne-am vedea din spatele oglinzii, satisfăcându-ne astfel curiozitatea – „oare cum ne văd alții?”

Ce pot spune, psihologic, selfie-urile despre cei care le fac?

Pot spune fie că tânjesc după aprecierile sau atenția celor din jur, fie că sunt încrezători în felul cum se arată în ochii celorlalți, fie că sunt rezistenți la potențialele reacții critice sau nonreacții, fie vor să genereze o reacție, oricare ar fi ea, la distanță, în rândul multor oameni, în cel mai scurt timp. Și lista ar putea continua….

Nu pot să nu mă gândesc la îndrăgostiții din trecut, la soldații din război, care se alinau cu gândul la întoarcerea acasă, de pe front, uitându-se la fotografia iubitei, pe care o țineau la piept și de care aveau mare grijă….

O caracterizare, un profil psihologic al persoanei care își face selfie, în opinia mea, se poate face individualizat, urmărind contextul de viață al persoanei, frecvența postărilor, modul în care sunt făcute, regia din spatele selfie-ului, existența sau nu a unui fundal etc.

Aceste postări de selfie-uri pot avea efecte. Cum ne modifică tehnologia percepția despre noi?

La această întrebare aș adăuga un „poate”- mai degrabă „cum ne poate modifica”. Tehnologia ne oferă un instrument pe care noi alegem să-l folosim sau nu. Dacă alegem să-l folosim e necesar să învățăm s-o facem. Din această perspectivă, pe unii, tehnologia îi încurajează, iar pe alții îi descurajează. Unii aleg să simtă multă înverșunare în utilizarea și importanța acordată unui instrument sau tehnologiei avansate, iar alții aleg să simtă multă înverșunare împotriva ei.

Cred că aș răspunde că nu tehnologia ne modifică percepția, ci noi alegem să percepem diferit tehnologia și efectele ei, în funcție de credințele și temerile noastre. De multe ori tehnologia se interpune sau iscă un așa numit „conflict” între generații, pentru că cei care nu utilizează un anumit instrument îi percep într-un fel, specific, pe cei care îl folosesc și invers, iar de cele mai multe ori percepția reciprocă este critică sau de genul „etichetării”.

Există dependență de selfie-uri?

N-aș putea să răspund simplu, cu da sau nu. Dacă analizăm dependența din punct de vedere științific, uitându-ne la noțiunea de dependență de comportament, este nevoie să analizăm următoarele indicii:

•      Există o obsesie pentru activitatea respectivă (pentru a-mi face selfie?)

•      Duce această obsesie la neglijarea activităților zilnice, obișnuite?

•      Se observă o creștere a toleranței (începe să nu mă mai satisfacă doar un selfie pe săptămână, simt nevoia să cresc numărul lor?)

•      Apar efecte de sevraj dacă îmi împiedic impulsul de a-mi face selfie-uri?

•      Observ schimbări extreme în starea emoțională în legătură cu această activitate?

•      Apare recăderea (alternarea perioadei de abținere și lipsa nevoi, cu cea obsesivă)?

Dacă poate sau nu să fie această activitate nocivă, e nevoie să ne uităm la efectele pe care le are asupra persoanei respective și asupra cercului de relații sociale și, mai important, să ne întrebăm dacă persoana se simte sau nu încurcată de acest comportament.

Ce efecte pot să aibă selfie-urile asupra personalității și stării noastre?

În mare parte, răspunsul se poate afla de la întrebarea anterioară. Personalitatea se formează în primii 7-8 ani de viață și e definitivată în jurul a 12 ani. În cadrul formărilor mele profesionale am luat contact cu ideea că personalitatea poate suferi modificări în urma unei experiențe traumatice (singulară sau continuă) sau printr-un proces psihoterapeutic.

Este posibil ca selfie-urile, prin efectele percepute de fiecare persoană care le utilizează, să genereze o stare emoțională intensă și pot avea o influență pozitivă sau negativă asupra dezvoltării noastre sau, mai degrabă, aș spune, asupra confortului nostru psihologic.

Atâta timp cât nu încurcă existența, selfie-urile nu par periculoase. Dar atunci când o persoană percepe că o încurcă într-un fel sau altul, ele pot să reprezinte o problemă.

Studii peste studii. Selfie-uri peste selfie-uri. Concluzii puține.

Conform unor studii efectuate de Brigham Young University, persoanele care își fac selfie-uri în mod frecvent pot fi împărțite în trei categorii. O primă grupă ar fi cea reprezentată de comunicatori adică persoane care își distribuie fotografiile pentru a provoca dezbateri ca formă de socializare. Lăudăroșii sau vanitoșii însumează a doua categorie cea a persoanelor preocupate și chiar obsedate de propria imagine pe care și-o controlează frecvent. A trei categorie vorbește despre autorii de biografii: persoane care vor să studieze cum evoluează în timp, selfie-urile fiind pentru acestea o formă de auto-descoperire.

Selfie-urile ne pot face să credem că suntem mai frumoși și mai sexy decât în realitate –  susținea un studiu realizat în  2016 de Universitatea din Toronto.

Deși dependența de selfiuri a primit în unele studii sau analize mai mult sau mai puțin avizate numele de ”selfitis”, acest concept nu este recunoscut la nivel global de comunitatea experților. Ceea ce au demonstrat interesat însă unele studii  – precum cel din 2017 realizat de psihologul indian A. Gaddala și colegii săi (A study on various effects of internet and selfie dependence among undergraduate medical students – publicat în Journal of Contemporary Medicine and Dentistry) – este legătura între dependența față de internet și dependența de selfie-uri, iar această conexiune ar putea prevesti patologii ale viitorului. 

via GIPHY

SOCIETATE|CORONAVIRUS

E imunitatea colectivă o soluție?

De Valentina Nicolae 25/03/2020
Câte ceva despre imunitatea colectivă și cum poate aceasta influența pandemia de COVID-19.
SOCIETATE|CORONAVIRUS

Când și cum se aplică carantina și izolarea

De Ionuț Preda 22/03/2020
Multe persoane care revin în țară au intrat în carantină sau izolare la domiciliu, mai ales dacă au călătorit în zone în care boala este foarte răspândită.
SOCIETATE|CORONAVIRUS

Zvonuri și fake-news. Și dezinformarea e pandemică.

De Mihai Ghiduc 22/03/2020
În vremuri de criză, apar miturile. Unele sunt inocente, unele periculoase, altele interesate. Iar fake-news-urile sunt promovate de grupări politice sau chiar de unele state.
SOCIETATE

O formulă de calcul mai bună pentru vârsta câinelui tău

De Monica Georgescu 28/11/2019
Oamenii de știință au folosit cele mai noi tehnici de analiză a ADN-ului pentru a dezvolta o metodă mai bună și mai exactă de calcul a vârstei unui câine.